SCUTUL

România între moştenirea fructului otrăvit  şi perspectiva fructului oprit

  Din cand in cand, tot mai des in ultimul timp - dupa intrarea Romaniei in NATO si UE -, noua contextualitate strategica, gesturi si masuri de altfel naturale in noile relationari geostrategice ale tarii trezesc reactii cel putin discutabile, daca nu chiar asumabile si implicit, la un moment dat, imputabile.

  Cu o nonsalanta caracteristica rostirilor  specifice mahalalei culturale, analisti ce se pretind purtatori ai intereselor electoratului sau personaje politice cu interese economice predeterminate, viruseaza agresiv concretizarea programelor militare  pe care ni le-am asumat deja, odata cu incheierea tratatelor. Totul, intr-o bechera nonsalanta ce camufleaza responsabilitatea in formulari specifice semnatarilor mediei campata la margine de bulevard.

  Derizoriul cel mai penibil este proiectat asupra unor eforturi, nu de putine ori producatoare de victime omenesti completate cu invocari repetate ale unor adversitati multiseculare, relansate prin "hazardate" si "responsabile" jocuri ce se inghesuie in proiectii sustinute ale spatiului imaginii publice.

  Ce cauta soldatii romani in Irak? De ce mai trebuia sa ne implicam in Afganistan? Ce mai cautam si prin Africa? Oare nu se cheltuie prea mult cu armata? Ce nevoie mai avem si de nave de lupta? Ce o sa faca Romania cu avioane de lupta? Cine o sa ne atace? Care sunt pericolele militare care ne pandesc? Ce cauta americanii pe la noi? Oare nu-i deranjam pe rusi? Oare nu se supara rusii? Nu-i provocam, oare, in mod iresponsabil pe teroristi? Ce avem noi cu teroristii daca acestia nu au nimic cu noi?

  Intrebari peste intrebari, toate invocand cumintenia si pacifismul romanilor, ambele provocate continuu - chipurile - de politici iresponsabile, insailate prin alcovurile puterii de indivizi mai mult sau mai putin verosi, doritori doar de profituri si glorie personale.

Ca si cum Romania ar fi si ar putea reproiecta Edenul initial, de dinaintea consumarii fructului pacatului fundamental. De parca ceilalti - americani, canadieni, olandezi, francezi, germani, bulgari, polonezi, coreeni, australieni s.a., s.a. - s-ar fi angajat intr-un scenariu ce-si consuma proiectiile in logici degradante.

  Aproape iti vine sa te intrebi - cand iti consumi si tu clipele de intimitate la care ai dreptul -, oare ce cautam si noi cu toti acestia, alaturi si impreuna cu ei, dupa ce ne-au acceptat in alianta din care oricum ei faceau deja parte? Si, daca oricum ei si-au trimis copiii, ce nevoie mai aveau si de ai nostri? De ce sa avem si noi morti daca ei, ceilalti, oricum aveau mai multi decat noi? Iti vine sa te "pitesti" si sa-ti faci cruce pe intuneric.

 Vazandu-ma stupefiat in fata actelor penibilului personaj pus pe incendierea increderii aliatilor - obisnuiti in cazuri de genul respectiv  sa fie macar anuntati daca nu consultati -, un amic cu spirit dambovitean s-a grabit sa ma linisteasca spunandu-mi ca era doar vorba de o "politichie liberala", un "joc de maestru" menit sa atraga sustinerea unor capitale europene usor deranjate de maniera de exercitare a coordonarii geostrategice de catre americani.


  Citeste tot articolul